Am devenit cifre…

Am devenit numere, locuim printre statistici, printre foile dosarelor, trăim o condiţie matematică (?). Suntem băgaţi în seamă mai mult în proximitatea calculelor, în profituri şi suntem adunaţi doar pentru a alege „matematicieni”, care fac „cifre” pentru ei înşişi. Îmi cer iertare matematicienilor, căci îndrăznesc a utiliza termenul, dar nu vorbesc despre adevăraţii matematicieni.

Tradiţiile noastre, cutumele noastre, visele noastre au devenit şi ele cifre şi asta se vede cel mai adesea de Crăciun, de Paşte… Noi, ca persoane, ca fiinţe umane, noi nu mai valorăm nici cât o ceapă degerată (zice romanu’), noi suntem sclavii propriului nostru sistem, noi suntem cei care l-am creat pentru o falsă senzaţie de confort, care încălzeşte doar materia şi care s-a ridicat împotriva noastră, copleşindu-ne. Este ciudat, totuşi, cum de am putut construi ceva care ne sufocă, care scoţându-ne dintr-o veche dictatură pseudo-religioasă de secol iluminist, el, noul sistem ne cere a ne supune unei alte dictaturi, ce impune doctrina confortului: trebuie să consumaţi, voi sunteţi doar cifre!

Falimentăm spiritual pentru că dăm prea mult, mai mult decât este necesar Cezarului şi nimic lui Dumnezeu. Echilibrul normal a dispărut şi chiar nouă înşine nu ne mai dăm nimic sufletului. Dar există o soluţie, mereu există câte una, asta e comoara raţională a lumii de a mai avea o şansă: redescoperirea! Nu sunt patetic sau pesimist şi nici antisocial, dar soluţia este de a evada, da a ne elibera de acest sistem, mai întâi prin a începe a trăi într-un „exil” interior, ce va avea ca sens redescoperirea locului unde locuieşte sufletul nostru, taina noastră. În această provocare nu trebuie să-l uităm pe Cezar, daţi-i doar ceea ce trebuie, căci nu vrem să trăim în conflict, nu ăsta e scopul nostru. Redescoperirea interiorului este o modalitate de „a deschide ochii”, chiar dacă ei sunt deja deschişi, de a asculta, chiar dacă urechile noastre aud. Este un fel de a fi, în fine, uman, este vorba de a distruge cifra şi de a deveni infinit.

Slavă lui Dumnezeu, care nu contabilizează păcatele noastre, El iubeşte omul, calitatea, nu cantitatea!